marți, 27 iunie 2017

Unele secrete anti-imbatranire pe care noi inca nu le cunoastem

Putini dintre noi stiu ca in cinci zone ale planetei noastre sunt multi oameni care depasesc varsta de 100 de ani. Este vorba de acele "Zone Albastre", publicate recent in revista Time: Insula greaca Ikaria, Inaltimele montane din Sardinia, Peninsula Nicoya din Costa Rica, Okinawa din Japonia si orasul Loma Linda din zona deluroasa San Bernardino a Californiei. S-a constatat faptul ca locuitorii din aceste zone Bleu, desi traiesc in zone diferite si la distante mari, au obiceiuri culinare asemanatoare. Astfel, ei consuma putina carne, maximum de 2 ori pe saptamana. Consumul de peste este zilnic, maxim 85 de grame, precum si lactate. Astfel, produsele din lapte de capra si oaie, precum si iaurtul si branza, sunt folosite zilnic in dieta locuitorilor din Sardinia si Ikaria. Tot in aceste zone se mai consuma oua, fasole fiarta, paine si cereale, nuci, precum si 7 pahare de apa zilnic. Pentru reducerea stresului, majoritatea locuitorilor din aceste zone consuma zilnic 1-3 pahare de vin rosu. Cel mai longeviv medic din lume, pe nume Shigeaki Hinohara, japonez, desi are 105 ani, refuza sa se pensioneze. Inca din anul 1941, el trateaza pacientii de la Spitalul International St. Luke din Tokyo. Este fondatorul miscarii "Noi varstnicii", unde sfatuieste oamenii cum sa traiasca o viata lunga si fericita. "Mens sana in corpore sano" este reteta acestui medic valoros, care sfideaza batranetea. El ne invata faptul ca omul, pentru a trai cat mai mult, sa evite stresul, sa ne mentinem greutatea corpului normala pentru a nu deveni supraponderali. Sa incepem micul dejun cu o ceasca de cafea, un pahar de lapte sau un suc de portocale, la care sa adaugam o lingura de ulei de masline. Uleiul de masline este bun pentru artere si pentru a mentine pielea sanatoasa. La pranz ni se recomanda sa mancam lapte si fursecuri, iar la cina sa mancam vegetale cu peste si orez. De doua ori pe saptamana ni se recomanda sa consumam cate 100 de grame de carne slaba, lipsita de grasimi. Medicul Shieaki Hinohara mai recomanda pacientilor sa foloseasca si terapia prin muzica, fiindca stiinta singura nu poate vindeca totul. Fiecare om este unic, iar boala lui este in legatura cu inima lui. Ni se recomanda sa urcam zilnic scarile si sa ne purtam singuri bagajele. Distractia este cea mai buna cale de a uita durerea si uitati de obsesia de a acumula averi. Amintiti-va ca nu stiti cand veti parasi aceasta lume si nu puteti lua nimic cu voi acolo unde plecati. Fiti pregatiti de neprevazuturi, ne sfatuieste medicul japonez de 105 ani, deoarece corpul isi incetineste functiile pe timp de crize. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

sâmbătă, 24 iunie 2017

Atata timp cat membrii CCR sunt numiti pe criterii politice, nu putem vorbi de o Justitie corecta!

Recentele motivari ale CCR au starnit un mare val de proteste in Mass-Media romaneasca. Opinia publica a fost si ea consternata in legatura cu Decizia Curtii Constitutionale privind interdictia unui condamnat penal de a ocupa o functie de ministru. Curtea Constitutionala, sub pretextul uniformizarii regimului demnitarilor, in care parlamentarii si presedintele tarii nu au asemenea interdictie, propune sa li se aplice acelasi regim si guvernantilor. De asemenea, si Decizia 392 privind pragul unui prejudiciu la infractiunea de Abuz in Serviciu a pus pe ganduri pe majoritatea romanilor. Prin aceste decizii controversate ale Curtii Constitutionale se observa de la o posta ca aceasta institutie incearca sa dea ordine Parlamentului Romaniei sa modifice unele legi, incalcandu-se in mod grosolan principiul separatiei puterilor in stat. Curtea Constitutionala poate fi un legiuitor negativ numai atunci cand constata ca un text de lege elaborat de Parlament este neconstitutional. In nici un caz Curtea Constitutionala nu are dreptul sa fie un legiuitor pozitiv, activ, care sa ordone Parlamentului Romaniei sa modifice un text de lege. Daca deasupra Curtii Constitutionale nu exista o alta autoritate care sa verifice autenticitatea actelor pe care le emite, nu inseamna ca aceasta institutie, atunci cand derapeaza, sa nu poata raspunde in fata Constitutiei Romaniei, deci si aceasta institutie are un stapan, pe care trebuie sa-l respecte cu sfintenie. In zadar tot vorbim de functionarea unei Justitii corecte daca CCR, ICCR, CSM, Seful DNA, Seful Parchetului General sunt numiti in fuctie de partidele politice, partide care multe dintre ele s-au dovedit in decursul timpului ca sunt corupte. Surpriza cea mai mare o vom trai cu totii atunci cand din senin ne vom trezi cu Ordonanta de Urgenta 13, care va fi publicata din nou in Monitorul Oficial si astfel politicienii nostri corupti cu dosare penale, de ani de zile in lucru, vor scapa si de aceasta data nepedepsiti. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

luni, 19 iunie 2017

Un medic neurolog sfideaza batranetea!

Seara de 17 iunie ac. a fost o seara norocoasa, nu numai pentru mine, dar si pentru multi romani care au vizionat aceasta indragita emisiune, "Profesionistii", realizata de Eugenia Voda. Invitatul acestei emisiuni a fost profesorul neurolog Jean-Jacques Askenasky, cel care la varsta de 88 de ani, prin inteligenta si capacitatea sa intelectuala, sfideaza pe unul dintre cei mai mari dusmani ai omului, care se cheama batranetea. Despre Jean-Jacques Askenasky stim ca este medic neurolog si cercetator, care s-a nascut la 13 noiembrie 1929 la Sofia, Bulgaria. Dupa absolvirea liceului, isi incepe studiile la Facultatea de Medicina a Universitatii din Cluj, pe care a absolvit-o in anul 1954. S-a specializat in neurologie, la clinica Institutului de Neurologie al Academiei Romane, dupa care a devenit sef al serviciului de neurologie al spitalului CFR 2, Bucuresti. In anul 1972 se stabileste in Israel, unde isi desfasoara activitatea la catedra de neurologie a Facultatii de Medicina "Sackler" a Universitatii din Tel-Aviv. In 1981 lucreaza ca profesor la Universitatea din New York. In 1986 este numit profesor la Universitatea Pierre si Marie Curie din Paris. La emisiunea "Profesionistii", profesorul neurolog Askenasky, cel mai mult a vorbit despre Creierul uman. Domnia sa ne-a spus despre creier ca el este singurul care a realizat minunile tehnologiei actuale si ca este cel mai perfect organ realizat de Natura, pentru atei, ori de Dumnezeu, pentru credinciosi. Creierul este un organ pe care inca nu-l cunoastem si in aceasta privinta suntem abia la inceputuri. Pentru longevitatea creierului trebuie sa-i dam acestuia zilnic o doza de a cunoaste si invata, pentru care a fost creeat. Daca procedam invers, el degenereaza si ne transforma in niste dementi. De-a lungul primelor milenii, Homo Sapiens s-a luptat sa cunoasca, sa afle cat mai multe, s-a luptat cu ignoranta. In noul mileniu pe care il traim in prezent, toate cunostintele se afla la indemana varfurilor degetelor noastre, prin intermediul calculatorului. Astazi stiintele monodisciplinare si-au trait istoria. Astazi in epoca pe care o parcurgem, bibliotecile, cartea, cinematograful si televiziunea sunt inlocuite de Internet. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

sâmbătă, 17 iunie 2017

Despre hypermarketuri care au schimbat radical viata romanilor!

Putin romani care mai sunt inca in viata isi mai amintesc despre acea Societate Multilateral Dezvoltata, cand nopti intregi eram nevoiti sa stam la rand pentru a putea cumpara un kilogram de carne. Timpul a trecut asa de repede, incat am uitat toate acele vremuri de cosmar in care Dictatura ne-a transformat in robi, cand aveam bani, dar ce folos daca nu aveam ce sa facem cu ei. Imediat dupa Revolutie, in perioada anilor 90, erau la moda chioscurile, buticurile si micile magazine, care creau Romaniei o imagine de bazar oriental, cu nuante de tip sovietic. Europa nu ne-a uitat si astfel, in anul 1995, au aparut si la noi primele magazin cu autoservire, Mega Image, avand ca baza actionari greci. Acestea, in luna mai 1995, au deschis primul Mega Image in Romania, in Bucuresti, Soseaua Stefan cel Mare, nr. 226, sectorul 2. In perioada 1996-1999, reteaua de magazine Mega Image ajunge numai in Bucuresti la un numar de 8 supermarketuri. In toamna anului 1996 s-a deschis primul magazin Metro in Otopeni. In prezent, in Romania opereaza 32 de magazine de acest gen. Billa s-a deschis in anul 1999 in cartierul Titan din Bucuresti, fiind primul supermarket de dimensiuni asa de mari. In prezent, Billa opereaza in Romania cu 82 de magazine si cu peste 35oo de angajati. Auchan, fondat in anul 1961 de Gerard Mulliez, in regiunea nordica din Franta, magazin care in romaneste se traduce Camp. In Romania sunt 33 de magazine. Carrefour are 32 de magazine la noi in tara, in romaneste inseamna intersectie de drumuri. Cora are 11 magazine, Profi are peste 600 de magazine la noi in tara, Lidl are 211 magazine, Selgros are 21 de magazine, Penny Market are 200 de magazine la noi in tara. Kaufland are 115 magazine la noi in tara. Acest Supermarket face parte din lantul de magazine al familiei Schwartz, fiind infiintat inca din anul 1984, iar numele tradus in romaneste inseamna "Tara cumparaturilor". Zara este numele gandit de spaniolul Amancio Ortega in anul 1975, pentru o afacere numita "Noul concistador spaniol". Cu Dumnezeu inainte. Shalom

marți, 13 iunie 2017

Ample manifestatii desfasurate in Rusia impotriva coruptiei!

Credeam ca numai noi romanii ne confruntam cu fenomenul coruptiei, dar iata ca si in Rusia coruptia s-a raspandit cu pasi repezi si face ravagii si in aceasta tara. In aceasta situatie, nici in Rusia populatia nu poate sa ramana pasiva, iesind in strada. La fel ca si in Romania, prin reteaua de socializare, tinerii protestatari rusi au reusit sa iasa si ei intr-un numar cat mai mare in strada, scandand lozinci cum ar fi: "Rusia fara Putin", "Libertate pentru Navalnai", "Coruptia fura viitorul"etc. Aceste manifestatii s-au desfasurat in peste o suta de orase din intreaga Rusie, inclusiv in Moscova, toti scandand lozinci impotriva politicienilor corupti care, in frunte cu oligarhii lor din varful piramidei, se imbogatesc peste noapte pe seama celor multi si saraci. Daca la noi, in Romania, manifestatiile din cursul iernii trecute au fost destul de pasnice, in Federatia Rusa s-a intamplat invers: organele de ordine au intervenit in forta, procedand la arestari masive. Au fost arestate circa 1000 de persoane, cei mai multi fiind din Moscova. Printre cei arestati se numara si Alexei Navalnai, principalul adversar al presedintelui tarii, Vladimir Putin, cel care intentioneaza sa candideze la Alegerile Prezidentiale din martie 2018 impotriva lui Vladimir Putin. Alexei Navalnai, in noaptea de luni spre marti a fost arestat si condamnat la 30 de zile inchisoare. Motivul condamnarii a fost acela ca a indraznit sa cheme manifestantii la un protest autorizat, dar care nu a respectat traseul. Aceste manifestatii care s-au desfasurat luni, 12 iunie ac, a coincis cu ziua libera in care se comemoreaza Proclamarea Independentei Rusiei din anul 1990, cand fostul URSS s-a prabusit definitiv. Atat Casa Alba, cat si Uniunea Europeana, au condamnat reprimarea acestor manifestatii pasnice de catre organele de ordine din Rusia si cere urgent eliberarea tuturor persoanelor retinute. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

joi, 8 iunie 2017

Din nou CCR ii dezamageste pe romani!

Decizia de marti, pe care CCR a luat-o in legatura cu sesizarea facuta de Bombonica Prodana, fosta sotie a lui Liviu Dragnea, a creat o mare confuzie in randul romanilor. Prin respingerea de catre Curtea Constitutionala a Romaniei a acestei sesizari, unii dintre romani au inteles gresit ca procesul penal intentat atat asupra lui Liviu Dragnea cat si asupra fostei sale sotii, Bombonica Prodanca se va desfasura normal, si ca acestia isi vor primi pedeapsa meritata pentru infractiunea de Abuz in Serviciu. Citind mai aprofundat aceasta Decizie a Curtii Consttutionale constatam cu stupoare ca lucrurile nu s-au schimbat in bine, ele raman tot neclarificate si confuze. Curtea Constitutionala in loc sa clarifice aceste confuzii, cere Parlamentului Romaniei sa stabileasca el pragul de prejudiciu in legatura cu infractiunea de Abuz in Serviciu. Deci, OUG 13 ramane inca valabila, chiar daca in ianuarie anul acesta sute de mii de romani au iesit in strada. In functie de pragul pe care Parlamentul Romaniei il va stabili, Liviu Dragnea va ramane sau nu inculpat. Nu inteleg de ce noi romanii suntem nevoiti sa suportam ilegalitatile pesedistilor si aldistilor lui Tariceanu, la care s-a adaugat si fostul presdinte al Romaniei Traian Basescu. Acestia continua sa apere Mafia politicienilor corupti, sfidand pe romani, sfidand Justitia si Statul de Drept. Din nou suntem dusi cu zaharelul de catre liderii PSD si Alde Tariceanu, iar pragul privind prejudiciu la Abuz in Serviciu, cu siguranta va fi superior prejudiciului imputat Bombonicai si fostului sau sot Liviu Dragnea. Din nou ni se va spune ca nu s-a facut nimic anormal si ca nu a fost altceva decat o simpla coincidenta. Traim vremuri grele in care am ajuns sa fim prinsi cu totii in ghiarele pesedisto-aldiste si cu greu vom putea scapa. Daca guvernul Grindeanu nu va introduce un prag valoric pentru infractiunea de Abuz in Serviciu, de 200.000 de lei, acest guvern mai mult ca sigur ca va fi schimbat. Vor veni altii care vor executa intocmai si la timp ordinele tov. Dragnea. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

sâmbătă, 3 iunie 2017

Penitenciarele din Olanda goale, iar la noi supraaglomerate!

O realitate trista pentru toti romanii de buna credinta, care asteapta de mai mult timp de la politicienii nostri aflati in prezent la guvernare sa gaseasca solutii viabile de reducere a numarului de infractori din penitenciare. Solutia propusa de guvernul Grindeanu de amnistiere si gratiere nu este binevenita, este o masura falsa, care nu face altceva decat sa creasca numarul talharilor. Problema principala a Coalitiei pesediste-aldiste nu este alta decat aceea de a scoate politicienii lor corupti din puscarii. In Romania avem prea multi puscariasi, in comparatie cu alte tari din Uniunea Europeana. Din statisticile publicate de Administratia Nationala a Penitenciarilor (ANP) rezulta clar ca la noi, in Romania, sunt 139.3 detinuti la 100000 de locuitori, in timp ce in Olanda sunt 57 de detinuti la 100000 locuitori. Conform Ziarului Ziua de Constanta din 3 iunie 2017, situatia detinutilor din puscariile Romaniei se prezinta dupa cum urmeaza: in Romania, 60% din cei 27250 detinuti in penitenciare sunt recidivisti. In privinta infractiunilor, 5195 persoane sunt inchise pentru furt, 4387 persoane incarcerate pentru talharii, 1275 pentru trafic si consum de droguri, 517 pentru trafic de persoane, 381 pentru trafic de minori, 458 pentru infractiuni privind circulatia pe drumurile publice si 310 pentru crima organizata. De asemenea, 6324 de persoane ispasesc pedepse pentru crime de omor, iar 2194 pentru infractiuni sexuale. Ar trebui sa luam exemplul olandez, adica ar trebui sa reducem cauzele infractionalitatii si nu efectele ei. Daca la noi infractorii se inmultesc ca ciupercile dupa ploaie iar guvernantii nostri sunt indiferenti, in Olanda infractorii au ajuns atat de putini, incat multe puscarii au ramas goale. Astfel, in anul 2013 au fost inchise 19 penitenciare, iar acum alte 5 penitenticiare isi vor inchide portile. Printre masurile care au facut posibil ca in Olanda sa scada numarul infractiunilor a fost si acela ca au emis niste legi mult mai relaxante si, in loc de pedeapsa penala, au stabilit un sistem eficient electronic de monitorizare a infractorilor, montat la glezna fiecarui infractor monitorizat. Aceasta masura este binevenita, fiindca infractorul care ar trebui sa fie inchis in celula si sa fie o povara pentru tara, are o sansa de a-si aduce o contributie la dezvoltarea Romaniei. Cu Dumnezeu inainte. Shalom