sâmbătă, 30 mai 2015

De ce oare Vladimir Putin a devenit un lider atat de agresiv?

In zadar americanii, europenii si chiar unii lideri ai Opozitiei ruse incearca sa-l aduca pe Putin cu picioarele pe pamant si sa-l aseze la masa tratativelor in vederea retragerii trupelor rusesti de pe teritoriul Ucrainei. Acest lider devine pe zi ce trece tot mai agresiv si refuza sa poarte dialog cu partile implicate in conflict. Recent, liderul Opozitiei ruse, Alexei Navalnai, considera si el ca razboiul din Ucraina este un razboi nedrept declansat de Vladimir Putin si de cercul lui de apropiati, Vladimir Putin fiind principalul vinovat de moartea a peste 6100 de oameni nevinovati si ca  acest razboi reprezinta o "Crima internationala". Sanctiunile aplicate de Occident au inceput si ele sa-si piarda din efect, iar discursul Kremlinului devine pe zi ce trece tot mai amenintator la adresa pacii mondiale. Vladimir Putin nu vrea sa tina seama de acel armistitiu incheiat la Minsk; el continua sa trimita la granita cu Ucraina militari, echipamente militare, tancuri, lansatoare de rachete si armament nuclear. Gurile rele spun ca Rusia are in plan atacarea si ocuparea Tarilor Baltice. Comandantul militar al NATO, Philip Breedlove, avertizeaza faptul ca acel armistitiu care a fost incheiat este folosit de rusi nu pentru stabilirea pacii, ci pentru ca rusii  sa-si aduca fortele armate la granita cu Ucraina. Guvernantii rusi isi motiveaza agresivitatea sustinand ca expansiunea NATO spre estul european ii deranjeaza mult si ca acest lucru reprezinta o amenintare la adresa Rusiei. Ca atare, aceasta tara isi aroga dreptul de a riposta in mod corespunzator daca va fi atacata de NATO. Deci liderii rusi se pregatesc intens de razboi, instaland nu numai in peninsula Crimeea, dar si la granita cu Polonia, in orasul Kaliningrad, armament nuclear. Seful NATO, Philip Breedlove, trage un semnal de alarma in legatura cu numarul tot mai mare de zboruri provocatoare ale avioanelor de lupta rusesti in apropierea granitelor unor state din Uniunea Europeana. La fel de provocatoare este si cresterea alarmanta a bombardierelor nucleare care efectueaza zboruri tot mai dese, pe zone intinse, in afara teritoriului rusesc. In concluzie, toate aceste actiuni nejustificate ale rusilor sunt provocatoare si pun in pericol pacea lumii. In aceasta situatie de criza, NATO nu poate sa stea indiferent, trebuie sa se pregateasca intens pentru a opri o eventuala agresiune ruseasca asupra unui stat membru al Uniunii Europene. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

vineri, 29 mai 2015

Doi oameni cu functii importante in stat care apara coruptii!

In aceste zile fierbinti de vara timpurie, Calin Popescu Tariceanu, Presedintele Senatului si Primul ministru al Romaniei, Victor Viorel Ponta si-au  unit fortele, nu impotriva politicienilor corupti, ci impotriva Justitiei Romane, cu scopul vadit de a subordona si aceasta institutie, care este foarte mult apreciata de majoritatea romanilor. Dupa spusele lui Tariceanu, magistratii romani ar retine in "Beciul Domnesc" oameni nevinovati, fapt pentru care cere Presedintelui tarii ca Livia Stanciu si Codruta Kovesi sa fie destituite din Magistratura. Ceea ce se intampla in zilele noastre in Parlamentul Romaniei, in legatura cu Sova si a revoltat foarte multa lume. Pentru a salva pe Sova de rigorile legii, acest Tariceanu plimba fara rost cererea DNA de incuviintare a arestarii lui Sova, de la Comisia Juridica, la Biroul Permanent al Senatului. Prin aceasta se incearca lasarea cat mai mult in libertate a lui Sova, pentru ca acesta sa-si poata ascunde si distruge probele de vinovatie. In acelasi mod actioneaza si prietenul sau de nadejde, Victor Viorel Ponta, cel care il apara pe prietenul sau Dragnea. Daca la inceput Victor Ponta considera condamnarea lui Liviu Dragnea drept o condamnare simbolica, acum si-a schimbat discursul sau politic, afirmand public faptul ca aceasta condamnare este una nedreapta, lovind direct in hotararea data de organele de justitie. Deci, intre prietenul sau Dragnea si Justitie, el a procedat invers cum a procedat fostul presedinte Basescu, adica nu a mai ales Justitia, ci l-a ales pe prietenul sau Dragnea, Justitia fiind pentru el nedreapta. Drept urmare, infractorul Dragnea va ramane in PSD pentru a coordona Programul National al PSD, pana in anul 2020. Daca conducatorii nostri o vor tine tot asa, simpatizand cu politicienii corupti, si nu cu dreptatea si adevarul, ne vom trezi intr-o zi dusi de val spre Estul asiatic, si nu spre Vest, in acea lume civilizata. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

luni, 25 mai 2015

Povestea "Drobului de sare" de Ion Creanga se manifesta si in prezent

Aceasta intamplare hazlie pe care marele nostru povestitor a descris-o cu lux de amanunte se potriveste de minune si in zilele noastre, ea avand loc chiar pe meleaguri dambovitene si chiar in plin centrul Bucurestiului. Trist este ca aceasta poveste a devenit tragica, indignand milioane de romani cand au auzit ca aceasta institutie de stat, care se cheama SMURD, si in care avem cu totii mare incredere, a devenit acum neputincioasa in rezolvarea unor cazuri strict urgente, legate de viata si sanatatea noastra. Este vorba de acea femeie in varsta de 62 de ani, care suferea de depresie si care s-a urcat pe acoperisul unui bloc de pe Calea Victoriei, langa Biserica Alba, unde a stat 36 de ore pe marginea blocului, dupa care s-a aruncat si a murit pe loc in fata echipelor de interventie, care s-au dovedit neputincioase sa opreasca acest suicid. Alianta Romana de Preventie a Suicidului (ARPS) a declarat recent presei ca preventia suicidului in Romania a devenit o necesitate acuta. In zadar a existat un negociator care sa determine pe aceasta femeie sa renunte la suicid, in zadar echipele de jos erau pregatite sa intervina pentru a salva aceasta femeie, ca in final femeia nu a mai putut fi salvata. Este inca un esec al echipelor de interventie SMURD cand este vorba de salvari de vieti omenesti. Asa s-a intamplat si cu elicopterul pilotat de Adrian Iovan, care s-a prabusit in Muntii Apuseni, interventia fiind cu mare intarziere, iar pilotul Adrian Iovan si studenta Aura Ion au decedat. La fel s-a intamplat si atunci cand un elicopter SMURD s-a prabusit in lacul SIUTGHIOL din Constanta, unde toti pasagerii au murit, interventia echipelor de salvare facandu-se cu mare intarziere. Cine are urechi sa auda. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

marți, 19 mai 2015

Olandezii sunt considerati printre cei mai fericiti oameni din lume

Am vizitat in mai multe randuri Olanda si am fost profund impresionat de aceasta tara situata in partea de nord-vest a Europei, cu o populatie de 16 milioane de locuitori care traiesc pe un teritoriu mai mic de 6 ori decat cel al Romaniei. Olanda este unica in lume, prin numarul bicicletelor care depaseste populatia acestei tari, acolo unde mersul pe bicicleta predomina, acolo unde abundenta florilor si a morilor de vant se afla peste tot. M-a impresionat mult si Aeroportul Schiphol, care este unul dintre cele mai mari si moderne aeroporturi din lume, acolo unde se asigura anual transportul a peste 50 milioane de pasageri. Cand vorbim despre fericire trebuie sa incepem cu locul de munca al individului. Despre angajatii olandezi trebuie sa stim ca acestia au un program de lucru lejer, unde mai mult de jumatate dintre ei lucreaza cu jumatate de norma (majoritatea sunt femei). Tot pentru femei sunt facilitati fiscale pentru a sta acasa sa-si creasca copiii. Sistemul de sanatate in aceasta tara este unul dintre cele mai performante din lume. Nici sectorul agricol din aceasta tara nu a fost neglijat. Anual olandezii produc legume si flori in valoare de circa 2 milioane de euro, cea mai mare parte fiind destinata exportului. In aceasta tara frumoasa si bogata, cu oameni cinstiti, corecti si civilizati, sunt si unele aspecte mai putin placute pentru straini, dar care sunt acceptate de societatea civila din aceasta tara. Am vazut in Olanda, tara cu o monarhie inca din anul 1815, unele biserici care au fost transformate in biblioteci, teatre sau alte sali de divertisment; de asemenea, unii dintre olandezi nu isi boteaza copiii la biserica, altii se casatoresc numai in fata ofiterului de stare civila, fara preot. Mai mult de jumatate dintre olandezi prefera incinerarea decat inmormantarea crestina. Cu toate aceste aspecte mai putin placute, cred ca Olanda este una dintre cele mai fericite locuri pe pamant. Cand vorbim despre fericire trebuie sa avem in vedere nu numai starea materiala, ci si alte aspecte, deoarece fericirea este un fenomen mult mai complex, aceasta izvoraste din interiorul individului. Sunt mai multi factori care favorizeaza Fericirea, printre care si sentimentul de securitate, pacea sociala, gradul de educatie, precum si modul cum decurge viata familiala. Sanatatea noastra se afla pe primul loc, fara ea nu exista nici Fericirea pe care o cautam cu totii. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

duminică, 17 mai 2015

Ingrijorare privind emigratia romanilor pe alte meleaguri

Datele statistice ne arata clar ca dupa 25 de ani de la Revolutia din decembrie 1989, populatia Romaniei a scazut si continua sa scada si in prezent. Una dintre cauzele acestui fenomen este si emigrarea tot mai accentuata a romanilor pe alte meleaguri, in special a tinerilor. Prin aceste plecari ale persoanelor tinere se accentueaza procesul de imbatranire a populatiei noastre. Acest proces de emigrare a populatiei pe alte meleaguri se datoreste lipsei locurilor de munca, care pe zi ce trece tot mai mult scad. Datorita acestui fenomen, multe familii se destrama, multi copii ramanand in tara singuri, fara acel sprijin pe care ar trebui sa-l primeasca din partea parintilor. Fenomenul lipsei locurilor de munca produce multa saracie, iar guvernantii nostri ignora acesta situatie trista. Poate noul presedinte al tarii, Klaus Iohannis, va face ceva pentru a aduce cat mai multi investitori straini, asa cum a procedat la Sibiu, acolo unde somajul a scazut foarte mult. Politicienii nostri trebuie sa inteleaga faptul ca lipsa locurilor de munca lasa urme adanci in nivelul nostru de trai. Din unele statistici rezulta ca nivelul de trai al romanilor este mult inferior fata de nivelul de trai din statele occidentale dezvoltate. Astfel, PIB-ul pe cap de locuitor din Romania este de 50% din media Uniunii Europene, in timp ce PIB-ul din Germania este de 123% din media Uniunii Europene, in Italia este de 101%, iar in Spania este de 96% din media Uniunii Europene. Conform datelor Eurostat, un roman care lucreaza in Germania castiga de 7 ori mai mult decat cel care lucreaza in Romania, de 5 ori mai mult castiga romanul care lucreaza in Italia si de 4 ori mai mult castiga romanul care lucreaza in Spania. Conform datelor publicate de Banca Nationala a Romaniei, romanii nostri din Diaspora trimit in Romania circa 42 miliarde de euro anual, bani care contribuie la dezvoltarea economica a tarii. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

sâmbătă, 9 mai 2015

Controverse privind sarbatorirea "Zilei Victoriei"

Ziua Victoriei a marcat sfarsitul celui de al doilea Razboi Mondial, cand Coalitia Natiunilor Unite a reusit sa invinga fortele Armatei hitleriste. Dupa 70 de ani de la terminarea acestui tragic eveniment, Ziua Victoriei nu mai este sarbatorita de toata lumea ca de obicei, adica pe 9 mai. Din acest an, Ziua Victoriei se sarbatoreste la date diferite, in functie de tabere si interese adverse. Anul acesta, Uniunea Europeana a sarbatorit Ziua Victoriei la 7 mai, in orasul polonez Gdansk, unde au participat liderii statelor baltice, Cehiei, Slovaciei, Romaniei, Bulgariei, Spaniei, Ciprului si Croatiei. Romania a fost reprezentata la aceasta manifestare de presedintele tarii, Klaus Iohannis. Tot pe 7 mai s-a desfasurat o procesiune omagiala si in Franta, la Arcul de Triumf, unde au participat presedintele Frantei, Francois Holland si Secretarul de Stat american, John Kerry. In Germania, dupa cum stim, nu se sarbatoreste Ziua Victoriei, este de la sine inteles, dar totusi Bundestagul si Bundesratul s-au unit intr-o sedinta solemna. Deci liderii UE au sarbatorit in acest an Ziua Victoriei la 7 mai, considerand ca aceasta data este cea reala, deoarece atunci Fortele hitleriste au semnat capitularea neconditionata. Rusii, ca de obicei, au alte pareri fata de sarbatorirea acestui eveniment. Ei continua sa sarbatoresca Ziua Victoriei ca intodeauna, la 9 mai, deci astazi. La parada militara ce se desfasoara in Piata Rosie, participa multi lideri din statele cu regimuri dictatoriale, lipsind insa liderii Occidentali, datorita invadarii Ucrainei. La aceasta parada defileaza in fata Kremlinului circa 16000 de soldati, 200 de vehicule blindate, 150 de avioane si elicoptere, Moscova vrand si de aceasta data sa demonstreze lumii intregi ca armata sa este bine dotata, instruita si invincibila in fata tuturor dusmanilor de pretutindini. De fapt, in legatura cu Ziua Victoriei, nu au dreptate nici rusii, dar nici Occidentalii. Ziua Victoriei, atunci cand s-a terminat Cel de al Doilea Razboi Mondial, nu poate fi sarbatorita nici in 7, nici in 9 mai. Adevarata zi a Victoriei a fost in 15 august 1945, ziua in care principalul aliat al Germaniei, adica Japonia, a capitulat neconditionat si astfel a luat sfarsit cel mai sangeros macel pe care l-a cunoscut omenirea si care ar trebui sa nu sa se mai repete niciodata. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

vineri, 8 mai 2015

Sa ne aparam presa noastra cea de toate zilele

Raportul Centrului de Jurnalism Independent, Freedom House, cat si Coordonatorul Programului FreeEx, atrag atentia ca in Romania presa este doar partial libera. In clasamentul mondial realizat pe aceasta tema, Romania se afla pe locul 84 din 199 de tari. Intr-adevar trebuie sa recunoastem ca mass-media din Romania se confrunta in prezent cu unele probleme inca nerezolvate. Printre acestea  se mentioneaza si faptul ca uneori  presa noastra este angrenata in alte scopuri decat cele pentru care a fost creata. Ea este uneori manipulata politic, mergand, o parte din ea, pana la atacarea magistratilor atunci cand acestia ancheteaza cazuri de coruptie privind pe unii politicieni. Sunt si jurnalisti care, fiind prost platiti, accepta sa faca compromisuri editoriale, altii sunt nevoiti sa iasa din sistem, sau sa se deprofesionalizeze.
Din cauza unor intrigi politice, si breasla jurnalistilor s-a divizat, iar sindicatele nu sunt in stare sa reprezinte interesele jurnalistilor in fata patronatelor. Radioul si televiziunea romana, care sunt institutii publice, ar trebui sa lucreze pentru cetateni si nu pentru politicienii care sunt la putere, iar unii dintre acestia au si dosare penale. Cand vorbim despre presa locala, acolo situatia este si mai critica, ea fiind sufocata de toti acei baronii locali. Intrucat un jurnalist din presa locala castiga cu putin peste salariul minim pe economie, unii dintre acestia apeleaza sa fie finantati la primari ori la directorii unor institutii de stat, si astfel acestia nu mai pot fi independenti in meseria lor de jurnalisti. Cu toate aceste aspecte negative, eu unul am incredere in presa noastra cea de toate zilele care, alaturi de Justitie, lupta si ea impotriva Coruptiei, acest cancer al societatii, care in ultima perioada a ajuns la cel mai inalt nivel. Nu am incredere insa in acei asa zisi jurnalisti inregimentati politic, asa cum sunt cei de la Antena 3, care imprima telespectatorilor minciuna si dezinformarea. Guvernul si Parlamentul Romaniei ar trebui sa intervina, sa initieze si sa adopte legi care sa limiteze dependenta presei de sfera politicului, iar populatia sa nu mai poata fi manipulata prin mass-media de toti acei politicieni corupti. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

joi, 7 mai 2015

In afara de razboi, Ucraina se confrunta si cu fenomenul coruptiei

Evenimentele ce au avut loc in lume in ultima perioada ne demonstreaza faptul ca fenomenul coruptiei reprezinta o grava problema, care poate sa ameninte chiar si  securitatea nationala a unui stat. Daca ne referim numai la Ucraina, tara vecina noua, observam ca invazia ruseasca care s-a abatut asupra acestei tari se datoreste si fenomenului coruptiei care s-a generalizat aproape in toate sferele de activitate, inclusiv in randul organelor abilitate sa lupte impotriva acestui fenomen. Intr-un raport din anul 2013 al Organizatiei Amnesty International se arata ca in Ucraina in acel an au fost depuse 114474 plangeri impotriva abuzurilor Politiei si numai 1750 dintre acestea au fost investigate, restul ramanand nerezolvate. Departamentul pentru Crime si Trafic Uman (DBZTL), care are  principala sarcina de a lupta impotriva coruptiei, din contra in aceasta institutie se promoveaza  fenomene antisociale. Daca ne referim la fenomenul Prostitutiei, observam ca acei ofiteri "cu mainile murdare" ale acestei institutii au stabilit modalitati prin care banii obtinuti din bordeluri sa ajunga si in mainele lor. In aceasta tara sunt multi politicieni, parlamentari si politisti care sunt implicati in retelele de trafic de carne vie. Piata sexului in Ucraina parcurge 3 paliere. Primul palier il reprezinta fetele de pe strada care sunt obligate sa plateasca politistilor cate 6 euro pe noapte, al  doilea palier este cel al Caselor de toleranta, unde si acolo  prostituatele trebuie sa plateasca o taxa lunara de 3700 euro. Tot in aceasta tara exista si al 3-lea palier ,"Elita prostituatelor", care este controlata de organizatorii de concursuri de moda, acolo unde o fata este inchiriata pentru o noapte cu cateva mii de euro. Prostitutia in Ucraina reprezinta a 25-a problema pe lista fenomenului Coruptiei. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

marți, 5 mai 2015

Povestea unei fetite din Irak care se razvrateste impotriva unor precepte depasite

Aseara am avut ocazia sa vizionez  la TVR un film franco-iranian care m-a rascolit profund. Este vorba despre o fetita din Irak de numai 12 anisori, al carei tata a obligat-o sa se casatoreasca cu un om batran dar bogat, conform unor precepte arhaice arabesti. Fetita a refuzat acest lucru, iar tatal ei a inceput sa o maltrateze. Un unchi al acestei fetite, facandu-si mila de ea, a luat-o din aceasta comunitate si a fugit pe ascuns, cu scopul de a duce fata din Irak in Iran. In aceasta parte a locului  din Irak sunt stabilite niste reguli stricte in care, prin traditie, femeile nu au voie sa primeasca nici un fel de educatie, ele fiind blestemate de soarta sa fie intodeauna imbrobodite si scavele definitive pentru barbatii hapsani. Aceasta fetita inca de mica s-a luptat sa scape de aceasta sclavie, reusind pe ascuns sa invete sa scrie si sa citeasca. Dupa ce aceasta fetita curajoasa a reusit sa ajunga la granita cu Iranul si sa scape de aceasta casatorie blestemata, lucrurile au luat o alta intorsatura. Tatal lui Niloofar, care in limba araba inseamna Nufar, trimite pe fratele vitrig al acestei fete sa-i dea de urma si sa o aduca inapoi acasa pentru a oficia casatoria programata cu acel om bogat si batran. La granita dintre Irak si Iran, fratele vitreg a gasit  pe sora sa si a vrut sa o aduca inapoi acasa, iar ea a refuzat acest lucru. In aceasta situatie, fratele vitreg a avut sarcina din partea tatalui lor sa o ucida pe aceasta minora. In momentul cand a scos cutitul pentru a o ucide, a aparut unchiul lor, care i-a luat cutitul din mana, si astfel fetita este salvata si reuseste sa plece in Iran. Acest film a fost realizat de Sabine El Gemayel, regizoare care a trait in Liban si Iran, iar acum este stabilita in Canada. Cu Dumnezeu inainte. Shalom