miercuri, 29 februarie 2012

O gluma proasta

Cine nu cunoaste pe marele actor de comedie Mr. Bean? Numele sau real este Rowan Sebastian Atkinson. Recent o gluma proasta a pornit de la un utilizator al Retelei de Microblogging din Filipine, care a postat un mesaj pe contul sau, in care anunta ca actorul Rowan Sebastian Atkinson (Mr. Bean) a incetat din viata. Informatii noi au aparut si pe Twitter din Marea Britanie prin care Michael Robert Meras anunta ca actorul Rowan Sebastian Atkinson a murit in aceasta dimineata. Dupa ce a vazut ca in doar cateva zeci de minute aceasta stire s-a raspandit pe intreg globul, Meras a postat un alt mesaj, in care spunea ca totul a fost doar o gluma. Aceasta gluma proasta a creat mari emotii milioanelor de fani ai acestui indragit actor. Rowan Sebastian Atkinson s-a nascut la 6 ianuarie 1955 in Consett, regiunea Durham County din Nord Estul Angliei. Dupa studiile primare si medii la scoli din zona natala, a devenit student la Universitatea din Newcastle, specialitatea inginerie in domeniul electric. A urmat un masterat la Oxford, perioada esentiala, atat pentru perfectionarea in ale ingineriei, dar si in inceputul actoriei. A interpretat schechuri pentru Oxford University Dramatic Society si a facut parte din Trupa Clubului de teatru experimental al faimoasei universitati. Cariera sa actoriceasca a debutat si s-a dezvoltat in televiziune. Este casatorit cu Sunetra Sastry, impreuna cu care are doi copii, Benjamin si Lily. Este un actor pentru toate varstele, cel mai amuzant actor de comedie; este imposibil sa nu te destinda mimica lui. Printre filmele in care a jucat acest mare actor reamintim: Vrajitoarele, Patru nunti si o inmormantare, Asteptand un bebelus, Cursa nebunilor etc. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

luni, 27 februarie 2012

Sfaturi utile cu privire la functionarea normala a ficatului

Desi le cunoastem in mare parte, reamintirea lor e benefica. Varsta are, pe langa durerea pierderii tineretii si nenumarate alte dureri, cum ar fi si cea legata de obosirea ficatului. Ficatul filtreaza sangele, proceseaza si distribuie grasimele catre restul tesuturilor si creeaza multe proteine importante care ne pazesc de blocajele sanguine. Ficatul ne ajuta la metabolizarea si procesarea vitaminelor A si D sau a Fierului. Daca ficatul este bolnav, el nu mai poate procesa bine proteinele, ceea ce poate duce la crearea de mari depozite de amoniac care, fiind toxice, pot imbolnavi creierul. Cum trebuie sa ne ajutam ficatul sa functioneze mai bine? Ficatul nostru indeplineste concomitent aproximativ 500 de functii, fiind unul dintre cele mai solicitate organe din tot corpul omenesc. Stilul modern de viata, poluarea excesiva, aditivii tot mai raspanditi in mancare si in mod deosebit stresul peste masura, toate acestea si altele, pot sa imbolnaveasca ficatul. Iata cateva masuri prin care se poate revigora acest organ vital care se cheama ficatul: a) ficatul necesita o cantitate mare de vitamine si minerale pentru a-si indeplini principalele sale functii, asa ca nu trebuie sa lipseasca din dieta noastra zilnica fructele si legumele. b) ficatul trebuie sa fie ferit de aditivi alimentari sintetici, asa ca trebuie sa eliminam pe cat posibil mancarea procesata, colorantii, conservantii si tot ce nu este natural. c) sa nu ne lipseasca din dieta morcovul proaspat, precum si sfecla, ambele ajutand la curatarea ficatului. Sa consumam in general tot ce este verde si contine clorofila. d) sa consumam zilnic doua lingurite de seminte de in macinate, acestea previn excesul de hormoni si ne ajuta la buna functionare a sistemului sanguin. Una din functiile ficatului este aceea de a filtra sangele, astfel il ajutam sa aibe mai putin de lucru. e) sa consumam ceaiuri din papadie, agrise sau rostopasca care ne vor intari ficatul si il vor face sa functioneze mai bine. f) sa scadem semnificativ cantitatea de zahar rafinat si indulcitorii artificiali. g) sa consumam oua organice (produse de gaini care sunt hranite cu cereale) si lapte din soia, care ne ajuta la o mai buna metabolizare a grasimilor, reduce colesterolul si presiunea sanguina. h) sa consumam cat mai mult usturoi, ceapa, si brocoli, toate fiind bogate in sulf, necesar pentru cresterea enzimelor, care in cele din urma duc la curatarea ficatului. i) sa evitam pe cat posibil o cantitate mare de mancare deodata. j) sa consumam cat mai multe legume fierte la abur, salate verzi, fructe proaspete, verdeturi care ajuta la detoxifierea ficatului. k) sa consumam nuci, seminte de floarea soarelui, nesarate si neprajite, care contin acizi grasi esentiali. m) sa ne abtinem de la mancare inainte cu circa trei ore de a ne culca, astfel incat ficatul sa se poata si el odihni. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

sâmbătă, 25 februarie 2012

Raul pe care partidele extremiste il pot aduce UE

Intr-o perioada de 98 de ani pamantul Europei a fost parjolit de doua conflagratii mondiale, razboaie pornite chiar de pe teritoriul ei. In Primul Razboi Mondial au murit circa zece milioane de oameni, iar in cel de Al Doilea Razboi Mondial estimarile mortilor variaza intre cincizeci si saptezeci milioane de oameni. Aceste nenorociri care s-au abatut asupra Europei sunt rezultatul esecului de a rezolva crizele postbelice, cat si al aparitiei unor forte extremiste. Ascendenta fascismului in Italia si a nazismului in Germania au dus la izbucnirea Celui de-al Doilea Razboi Mondial. In prezent extremismul reinvie cu pasi repezi, actionand constant impotriva valorilor Uniunii Europene. Au inceput de curand sa apara partide extremiste care reusesc sa impuna decizii in Parlamentul European. Partidul extremist "Adevaratii finlandezi" a reusit sa blocheze largirea spatiului Schengen. Frontul National, in frunte cu Marine le Pen, cere iesirea din zona euro a Frantei. Partidul extremist din Ungaria, Jobbik si-a permis sa arda steagul UE, liderul partidului extremist olandez, Gert Wilders a lansat un site prin care solicita plecarea strainilor din Olanda si iesirea acesteia din UE. Partidele extremiste europarlamentare sunt favorizate de criza economica si financiara. Partidul anti-UE, Ukip, detine 17% din sufragii in Parlamentul European. Romania experimenteaza pe pielea sa criza economica si politica in care se afla UE. Dupa ce a ratat admiterea in spatiul Schengen, Romania nu a reusit sa primeasca nici un termen de reexaminare, desi a securizat granitele cerute de Bruxelles. Blocarea spatiului Schengen este primul semn al contracararii UE, pe fondul celor patru ani de criza financiara, trei recesiuni economice si doua in care au revenit in forta partidele extremiste. Pentru prima data presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso, a vorbit despre starea UE, despre pericolul "fragmentarii" UE, spunand ca actuala situatie este grava. Datorita extremismului s-au pus in pericol valori europene precum euro sau libertatea de circulatie. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

marți, 21 februarie 2012

De ce oare unii romani vor reintoarcerea noastra la comunism?

In aceasta perioada de criza, pe site-ul workers.org apar tot mai multe comentarii prin care unii dintre romanii nostri se manifesta tot mai agresiv impotriva masurilor de austeritate luate de guvernantii nostri. Ei sunt impotriva taierilor de salarii la bugetari si reducerea pensiilor. Ei sustin ca la ora actuala, Romania este una dintre tarile Europei de Est care a fost subjugata si exploatata de catre puterile lumii, avand in vedere ca tara noastra dispune de imense resurse naturale si de forta de munca ieftina. In anii de dupa razboi, clasa muncitoare a inlocuit Capitalismul cu Comunismul, reusind sa lichideze inegalitatile sociale si sa creeze o viata mai buna pentru cei oropsiti si exploatati. In anul 1989, dupa Revolutie, cei multi si saraci au suferit o grava lovitura, prin creerea unui Guvern prooccidental. In aceasta perioada de rascruce toate marile uzine, fabrici, mine si banci, au fost vandute una cate una capitalistilor straini. Odata cu aparitia sistemului capitalist in Romania, dupa 1989, au aparut aparut si racilele acestei societati: somajul in masa, crima organizata, prostitutia, boschetarii (acei oameni blestemati de soarta care nu au unde sa lucreze, nu au un adapost si in disperare se drogheaza). Din unele sondaje reiese ca 48,7% dintre tinerii nostri sunt in pragul saraciei, ca Romania are cel mai inalt nivel de saracie din Uniunea Europeana. Spitalele din tara noastra se confrunta cu o lipsa acuta de echipamente moderne si medicamente, fiind in stadiul de a se prabusi. Populatia tarii este in descrestere, cu aproximativ 12% in ultimul deceniu. Multi romani iau drumul pribegiei din cauza cruntei saracii. Marea majoritate a populatiei crede ca viata era mai buna inainte de Revolutie, 72% dintre acestia spun ca statul ar trebui sa se implice mai mult in asigurarea locurilor de munca. Romania a ajuns o semi-colonie detinuta si controlata de capitalistii occidentali care se gandesc numai la profitul lor. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

luni, 20 februarie 2012

Un tratat care apara interesele romanilor

Opozitia noastra care de mai mult timp se afla in Greva Parlamentara nejustificata, nu reuseste nici in ultimul ceas sa realizeze raul pe care il poate aduce, nu Puterii, nu Presedintelui tarii, ci in primul rand romanilor. Este inexplicabil faptul ca actualii liderii ai Opozitii nu vor sa intelega importanta semnarii de catre Romania a Tratatului de stabilitate si convergenta fiscala, la data de 1 martie ac. Acest tratat, daca va fi semnat, va rezolva probleme de fond ale economiilor europene, conferind o garantie ca in viitor nu se va mai intampla ceea ce in prezent se intampla, adica acel dezmat pe bani publici si pe datorie. Deci, ceea ce a fost negativ nu se va mai repeta niciodata. Statele membre ale Uniunii Europene vor stabili regula renuntarii la acele imprumuturi din afara. Ele vor fi de acum inainte mult mai prevazatoare in domeniul finantelor publice. Daca Romania nu va semna acest tratat, pe viitor ar ramane in afara deciziilor care se iau in special in zona euro. Sa nu uitam faptul ca 70% din comertul nostru exterior este legat de zona euro. Sa nu uitam ca in acele perioade dificile prin care tara noastra a trecut, la sfarsitul anului 2008, majoritatea problemelor au putut fi rezolvate cu spijinul Uniunii Europene. Deci acest tratat trebuie semnat si de tara noastra, deoarece el este in interesul romanilor. Acest tratat ne obliga sa ne indreptam spre surse gratuite de finantare de la Bruxelles si pe care le vom avea inca cel putin 20 de ani, de acum inainte, cat dureaza in mod optimist, perioada in care Romania trebuie sa recupereze decalajul de dezvoltare economica dintre noi si media din Uniunea Europeana. Acest lucru inseamna ca trebuie sa devenim mult mai seriosi cu proiectele pe care incercam sa le facem. Romania trebuie sa semneze acest tratat dar si sa-l ratifice in Parlament, la care credem ca va participa si Opozitia. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

vineri, 17 februarie 2012

Ghinionul romanilor, dar si al fratilor nostri bulgari

Raportul pe justitie, publicat recent la Bruxelles, arata ca Romania si Bulgaria au facut progrese sustenabile si ireversibile in combaterea coruptiei si a crimei organizate si ca aceste doua tari pot adera la spatiul Schengen. Ministrul olandez al Afacerilor Europene, Ben Knapen, este insa de o alta parere. El sustine cu un cinism iesit din comun, ca atat Romania cat si Bulgaria, desi au facut progrese vizibile in combaterea coruptiei si chiar daca toate statele membre ale UE si-au dat acordul in acest sens, aceste tari, respectiv Romania si Bulgaria, trebuie sa astepte inca o perioada de timp, pentru ca Olanda sa se poata convinge cu adevarat ca cele doua tari merita sau nu merita sa faca parte din spatiul Schengen. Ce putem face in fata acestui ghinion? Aproape nimic, deoarece cu partidul extremist al olandezului Geert Wilders, acest Partid al "Libertatii", care face parte din guvernul olandez, este imposibil sa discuti si sa negociezi ceva. El o tine una si buna: a lansat un site pe internet, unde indeamna olandezii sa depuna plangeri impotriva imigrantilor est-europeni, romani, bulgari, polonezi etc, pentru ca acestia sa plece din Olanda. In zadar Ministerul Afacerilor Externe roman a intervenit la Haga pentru a-si exprima dezacordul fata de actiunile cu caracter discriminatoriu la adresa lucratorilor din Europa Centrala si de Est, autoritatile olandeze nu au intreprins pana in prezent nimic concret. Ingrijorator este si faptul ca aceste partide extremiste s-au raspandit ca ciupercile dupa ploaie nu numai in Olanda, dar si in alte tari din Uniunea Europeana: Partidul Popular Danez, Frontul National din Franta, Partidul National Britanic, Jobbik din Ungaria, care are si o ramura militara, Garda Maghiara, ce ne aminteste de anul fatidic 1930, Vlaamus Belang din Belgia, care promoveaza separarea dintre valoni si flamanzi, Partidul Libertatii din Austria etc. Este totusi curios faptul, ca aceste partide extremiste care s-au raspandit foarte mult in tarile membre ale UE, pana in prezent nu au reusit sa se mobilizeze mai mult si sa formeze o alianta durabila la nivel european. Uniunea Europeana, fiind o comunitate a minoritatilor, trebuie sa combata prin toate mijloacele extremismul si ultranationalismul, care aduc mult rau natiunilor; sa promoveze mult mai mult cunoasterea si acceptarea diferentelor culturale, religioase, etnice si lingvistice. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

miercuri, 15 februarie 2012

Batranetea nu intodeauna are haine grele

Cand, multumita lui Dumnezeu, reusim si noi sa ajungem la o varsta mijlocie, uitam foarte repede de tot ceea ce am realizat. Multi dintre noi ne trezim, fara sa ne dam seama, intr-o tristete inexplicabila, intr-un pesimism de neinlaturat, gandindu-ne ca tot ceea ce a fost mai bun pentru noi a trecut asa de repede. Totusi, lucrurile nu stau chiar asa; o data cu trecerea anilor poti avea si anumite benificii, cum ar fi: a) Reusesti in aceasta perioada sa scapi de alergii, care te-au macinat tot timpul. Trebuie sa intelegi ca pe masura ce imbatranesti, vei fi mai imun la aproximativ 200 de virusi, ceea ce inseamna ca la varsta de 50 de ani vei fi mai putin sensibil la alergii, caci corpul va produce mai putin anticorp IgE, care declanseaza reactia. La oamenii alergici, nivelul IgE creste in copilarie, se stabilizeaza inainte de 40 de ani si incepe sa scada dupa aceea. Pe la varsta de 60-70 de ani, reactia este aproape inexistenta. b) La batranete vom avea mai putine migrene. Femeile care sufera de migrene scapa de aceasta problema sau episoadele se raresc in jurul varstei de 65 de ani. c) Odata cu inaintarea in varsta, glandele sudoripare se micsoreaza si devin mai putin sensibile, facand sa se produca in organism mai putina transpiratie. d) Tot la o varsta mai inaintata apare simtul competentei mai mare. Un studiu recent la Universitatea din Oregon arata ca barbatii mai in varsta sunt mai competitivi decat cei tineri. e) Oamenii mai in varsta sunt mai mult protejati de raceli. Astfel, corpul uman dezvolta mult mai multi anticorpi care il face imun la virusi. Un studiu realizat la Universitatea din Texas arata ca oamenii dupa 60 de ani racesc mai putin decat cei tineri. f) La batranete dintii devin mai putin sensibili. Daca in tinerete ai suferit din cauza dintilor sensibili, care te dureau la orice variatie de temperatura, la batranete acestia nu vor mai crea atatea probleme datorita cresterii cantitatii de dentina, care asigura o buna izolare a dintilor. Aceasta nu inseamna sa nu mai mergem la stomatolog pentru un control periodic. g) Cu trecerea anilor avem mai multa energie. Alergatorii de maraton isi imbogatesc performantele cand sunt mai in varsta. Un studiu de la Universitatea Yale arata ca trecerea pragului de 50 de ani asigura performante mult mai bune alergatorilor de maraton. h) Cu trecerea anilor poti deveni si mai fericit. Persoanele in varsta au o stare de spirit mult mai buna si o stabilitate emotionala mult superioara, conform cercetarilor de la Universitatea Stanford. Acest lucru se datoreaza unor modificari in creier, in special in zona care proceseaza emotiile. Intre 18-29 de ani aceasta zona este activata atat de stimuli stresanti, cat si de bucurie, in timp ce in cazul persoanelor de 70-90 de ani creierul reactioneaza mai puternic la lucrurile pozitive. Cu Dumnezeu inainte . Shalom

duminică, 12 februarie 2012

Primari, treziti-va la realitate !

V-ati intrebat vreodata de ce aproape jumatate dintre semenii nostrii nu sunt conectati la sistemul de canalizare, ceea ce inseamna ca unul dintre doi cetateni ai tarii noastre nu are toaleta si dus in casa. Ce putem face cu populatia din mediul rural care in prezent traieste in conditii asemanatoare Evului Mediu, iar organele locale, in frunte cu primarii, sunt adormite si nu inteleg de ce nu reusesc sa se modernizeze in pas cu noile vremuri ? Am vizitat aproape toate tarile din Uniunea Europeana si nu am vazut localitati rurale mai jalnice decat in Romania, unde soselele au ramas de pe timpul Imperiului Roman, iar unele case inca mai sunt construite din chirpici. La nivel national, jumatate din populatia tarii nu beneficiaza de sisteme de canale si conducte care sa adune apele menajere, iar cetatenii sa beneficieze de toaleta si dus in casa. Pe judete, situatia celor conectati la canalizare se prezinta astfel: Cluj (98,9%), Bucuresti (89%), Braila (84%). La coada clasamentului se afla judetele Teleorman (24,8%), Ilfov (19,5%). Implementarea unor proiecte cu finantare europeana, guvernamentala sau de la bugetul propriu, ar reprezenta o sansa pentru comunitatile locale de a se dezvolta si a depasi impasul in care se afla, datorita lipsei de resurse financiare proprii. Pentru dezvoltarea satelor, primarii ar trebui sa inteleaga faptul ca atragerea fondurilor europene este cruciala. Demisia lui Emil Boc din fruntea Guvernului a venit intr-un moment in care situatia economica a Romaniei pare a fi stabilizata. Pe parcursul mandatului, Emil Boc a luat masuri foarte dure de reforma, dar care au eliminat riscul de neplata a salariilor bugetarilor si al pensiilor. Masurile anti-criza adoptate de Guvernul Boc se pare ca au dus, totusi, la un echilibru in economia nationala. Dar cu o floare nu se face primavara, organele locale in frunte cu primarii sunt principalii vinovati de situatia precara in care ne aflam si pentru care acestia au obligatia morala sa-si schimbe radical acel comportament nociv de delasare, lipsa de respect si dispret pe care unii din ei o manifesta, fata de cei ce cu incredere le-au acordat votul. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

vineri, 10 februarie 2012

In ce oare putem investi in perioada de criza?

Miliardarul Warren Buffet sustine ca "actiunile" sunt cea mai sigura investitie in aceasta perioada de criza. In ciuda faptului ca pretul aurului a crescut si este in continuare in crestere, majoritatea investitorilor isi gasesc refugiul in acest metal pretios. Cu toate acestea, trebuie sa recunoastem ca aurul are si el dezavantajele sale: nu este foarte util si nici nu are valoare de inmultire asa cum o au banii. El are utilitate industriala si decorativa, insa cererea este limitata si incapabila sa duca la productie. Daca detii o uncie de aur pentru eternitate, la sfarsit tot o uncie detii. Dar o actiune, pe langa faptul ca nu o poti obtine pentru "eternitate", o poti si pierde atat la propriul cat si la figurat, oricand. Daca insa iti asumi riscul si ai noroc, poti sa te pricopsesti. Vanzatorii de aur sunt motivati de faptul ca unii oameni, temandu-se de inflatie, cauta in prezent sa-si investeasca banii in aur. Buffet este de parere ca aurul ar putea sa creeze "o bula" pe piata, similara cu cele create pe internet sau pe piata imobiliara, care ulterior s-au spart, tragand in jos preturile. Bulele umflate destul de mult pot ajunge sa se sparga. Conform unui sondaj al Price Waterhouse Coopers, 80% dintre directorii din industria minera se asteapta ca pretul aurului sa creasca in continuare, uncia de aur urmand sa ajunga in acest an pana la 2000 de dolari. Este adevarat ca o uncie de aur ramane tot o uncie de aur si peste o suta de ani, dar 1000 de dolari erau trei uncii acum cativa ani, iar in prezent o uncie de aur s-a scumpit foarte mult. Este o nebunie sa bagi prea multi bani in aur pe timp de crestere economica, dar cand toata lumea o da de gard cu criza economica si financiara, si nu gasesc nici o solutie, ramane totusi o buna si sigura investitie in aur. V-ati intrebat vreo data de ce FMI si SUA nu vand rezervele de aur, care in prezent au un pret foarte bun? Cu acesti bani ar putea sa cumpere multe actiuni, care vandute ar putea sa faca rost de sute de miliarde de dolari. Cand se face evaluarea bancilor nationale, de ce se precizeaza suma detinuta in valuta, dar si cantitatea de aur? Aveti insa grija de bijuteriile din aur care nu pot fi considerate o investitie, deoarece cand cumperi o bijuterie manopera e cam dublu sau mai mult decat pretul aurului pe care il contine. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

joi, 9 februarie 2012

Avem oare nevoie de alegeri anticipate?

Fostul premier Emil Boc si-a dat demisia in scopul detensionarii situatiei politice din tara, dar si pentru a nu pierde ceea ce romanii au castigat, si anume stabilitatea economica a tarii. Este imbucurator faptul ca in prezent datoria publica si privata a Romaniei este de 4570 de euro pe cap de locuitor, iar cea publica a ajuns la numai 1000 euro pe cap de locuitor, situand Romania, din acest punct de vedere, pe primul loc in Uniunea Europeana. Astazi Romania este stabila si credibila din punct de vedere economic. Deci guvernul Boc a plecat tocmai cand lucrurile au fost asezate pe un fagas normal. Acest lucru s-a datorat "strazii", dar si actiunilor distructive ale Opozitiei. Noul guvern care va fi ales are deci obligatia sa consolideze ceea ce s-a facut pana in prezent. Cu toate acestea, Opozitia noastra este de o alta parere, aceea de a se face alegeri anticipate. In continuare vom vedea modul de desfasurare a acestor alegeri, in conformitate cu Constitutia tarii. Prima data se dizolva Parlamentul, care se face la initiativa fie a sefului statului, fie a primului-ministru. Uneori expresia "alegeri anticipate" se mai foloseste in legatura cu convocarea de alegeri prezidentiale, inainte de expirarea obisnuita a mandatului presedintelui, intervenita fie prin deces, demisie sau demitere. In conformitate cu Constitutia din 1923, atributia dizolvarii Parlamentului apartinea regelui. Regalitatea la acea data a folosit des puterea sa de dizolvare a celor doua camere ale Parlamentului. Astfel, in perioada interbelica, numai doua guverne au reusit sa duca pana la capat mandatul constitutional de patru ani, respectiv guvernele liberale conduse de Ion I.C Brateanu(1922-1926) si Gheorghe Tatarascu (1934-1937). Sistemul constitutional actual are o procedura rigida pentru dizolvarea Parlamentului si pentru organizarea de alegeri anticipate. S-a optat pentru o procedura care implica necesitatea acordului dintre presedinte, primul ministru desemnat si Parlament pentru declansarea alegerilor anticipate. Astfel, conform art. 89 din Constitutie: 1)Dupa consultarea presedintilor celor doua camere si a liderilor grupurilor parlamentare, presedintele Romaniei poate sa dizolve Parlamentul, daca acesta nu a acordat votul de incredere pentru formarea Guvernului in termen de 60 zile de la prima solicitare si numai dupa respingerea a cel putin doua solicitari de investitura. 2) In cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singura data. 3) Parlamentul nu poate fi dizolvat in ultimele sase luni ale mandatului Presedintelui Romaniei si nici in timpul starii de mobilizare, de razboi, de asediu sau de urgenta. Dificultatea procedurii consta in faptul ca Parlamentul poate fi dizolvat in cazul in care este imposibila constituirea unui nou Guvern, constatata prin respingerea a doua cereri de investitura succesive. Din punct de vedere practic, dizolvarea Parlamentului implica parcurgerea urmatoarelor etape principale: incetarea mandatului Guvernului, care se poate produce fie ca urmare a demisiei primului ministru, a pierderii de catre acesta a drepturilor electorale, a survenirii starii sale de incompatibilitate sau a decesului; de asemenea mandatul Guvernului poate inceta si in cazul adoptarii de catre Parlament a unei motiuni de cenzura. Numirea de catre Presedinte, dupa consultarea partidelor parlamentare, a unui candidat la functia de prim-ministru, Prim-ministrul desemnat trebuie sa alcatuiasca lista membrilor guvernului si sa se ocupe de pregatirea unui Program de guvernare, cu care se prezinta in Parlament pentru obtinerea votului de incredere. Cu Dumnezeu inainte. Shalom.

marți, 7 februarie 2012

Vremea isi face de cap in lume

In prezent toata planeta noastra este cuprinse de fenomene extreme. Europa este ingenunchiata de zapada, ger si inundatii. Gerul si ninsoarea au facut in ultimile zile in Europa cel putin 300 de victime, persoane care au murit in conditii tragice. In Serbia, 37 de orase au decretat stare de urgenta, fiind blocate peste 70000 de persoane, iar noua persoane au murit din cauza frigului si a viscolului ce s-a abatut asupra acestei tari, doua decese s-au inregistrat in Croatia, trei in Muntenegru, Bosnia si Macedonia. In Bulgaria, gerul a ucis 16 persoane, oameni inghetati pe drumuri sau in case fara incalzire, iar Dunarea a inghetat in proportie de 60%. Grecia se confrunta si ea cu cele mai abundente precipitatii din ultimii cinci ani, apa pe strazile din Pyrgos ajungand la un metru inaltime. Pentru prima data in 26 de ani, zapada a acoperit Roma. Si in sudul Spaniei a nins, lucru mai putin obisnuit in aceasta zona. Palma, capitala arhipelagului Baleare, a fost acoperita cu zapada, fapt ce nu s-a mai intamplat din anul 1956. La Geneva totul pare sculptat in gheata, iar la Hamburg germanii admira marea inghetata. In Germania temperaturile ajung pana la minus 20 de grade Celsius. In Austria termometrul a coborat pana la minus 28 de grade Celsius. Marea Britanie se afla si ea in stare de alerta, stratul de zapada ajungand in unele zone la 16 centimetri. Elvetia a inregistrat si ea un record al frigului, ajungand la minus 35,1 grade Celsius. In Finlanda termometrele au aratat minus 40 de grade Celsius. Ninsorile au lovit chiar si Maghrebul, unde cel putin 16 persoane au murit de frig. Nici Australia nu a fost ocolita de fenomene extreme, apele au continuat sa creasca, producand grave inundatii. Despre prapadul care s-a abatut si asupra Romaniei, cu geruri si viscole napraznice, asemanatoare celor produse in anul 1954, nu o sa mai vorbesc, deoarece sunt cunoscute de toti si le suportam cu greu. Cu ajutorul lui Dumnezeu cred ca vom reusi si de aceasta data sa invingem aceast fenomen extrem care s-a abatut si asupra noastra. In concluzie, ar fi normal ca si politicienii nostrii sa fie alaturi de toti romanii si sa se gandeasca mai putin la acele alegeri anticipate. Shalom

luni, 6 februarie 2012

Unele sfaturi care ne pot ajuta sa ne prelungim viata

Timpul, una din formele fundamentale de existenta a noastra pe acest pamant, ne incetineste gandirea, ne incetoseaza mintea, ne slabeste muschii si articulatiile, facandu-ne uneori sa devenim mai tristi si mai fragili, chiar daca noi nu dorim acest lucru. Cercetatorii americani de la universitatile Illinois si Tufts ne recomanda unele metode prin care putem intarzia procesul de imbatranire. Fiecare om are o zi in care i se pare ca are o suta de ani si parca toate il dor. Dupa o noapte linistita si un somn bun, corpul isi revine si reapare energia necesara. Odata cu inaintarea in varsta, inima noastra bate din ce in ce mai putin eficient, reducandu-se volumul de sange pompat catre celalalte organe. Datorita acestui fapt arterele se infunda si se inflameaza. Pentru prevenirea acestui aspect este bine sa facem zilnic cel putin 30 de minute miscare in aer liber, sa vaslim sau sa circulam cu bicicleta. Cu cat exersam mai mult, cu atat arterele vor deveni mai flexibile. In jurul varstei de 40 de ani creierul uman incepe sa-si piarda din abilitatea sa de a imparti mesaje cu neuroni, iar mielina (un invelis gras care izoleaza nervii) se deterioreaza. Pentru a preveni aceasta situatie, incearca sa faci diverse exercitii cognitive, cum ar fi: jocuri video, dezlegari de rebusuri etc, care mentin memoria intr-o stare buna. Pentru a pastra creierul intr-o forma buna este nevoie sa consumam alimente bogate in Omega 3 precum si nuci si seminte de in. Pentru protejarea fetii este bine sa folosim crema. Pentru pastrarea unor muschi sanatosi este bine sa consumam proteine (o portie de piept de pui are 45 grame de proteine), precum si cartofi dulci care contin magneziu. Shalom

vineri, 3 februarie 2012

Egalitatea de sanse ale romanilor in UE

Candva faceam parte din spatiul ex-sovetic, pe timpul "Razboiului rece", cand omenirea era la un pas de izbucnirea razboiului nuclear. Romania era considerata la acea data "oaia neagra" a acestui spatiu. Toate statele care faceau parte din "Tratatul de la Varsovia" aveau un alt statut, in sensul ca populatia din aceste tari traia mult mai bine decat romanii. Si pe atunci conducatorii rusi desfasurau o politica anti-romaneasca. Autoritatile rusesti sfatuiau pe turistii care doreau sa viziteze Romania sa renunte la aceasta, deoarece suntem o tara de tigani, iar turistii nu au ce sa vada la noi decat hoti si cersetori. La data de 1 ianuarie 2007 Romania a avut sansa sa intre in Uniunea Europeana, cu drepturi depline. Am crezut ca si noi romanii vom avea aceleasi sanse de existenta, de acces la sursele financiare, de trai decent, de prosperitate, ca toate celelalte 26 de state membre din aceasta mare familie. Traiesc in aceasta tara si vad cu ochii mei dramele si tragediile pe care le suporta semenii mei. Asa zisa egalitate a cetatenilor diverselor tari din Uniunea Europeana practic nu exista. Ce fel de egalitate este, atata timp cat unele state din UE blocheaza romanilor dreptul la munca? Ce egalitate de sanse pot avea romanii care alearga pentru un loc de munca, la cules de capsuni sau menaj la domiciliu, in toata UE? Ce egalitate de sanse sa avem noi romanii daca suntem refuzati sa intram in spatiul Schengen? Nu putem vorbi de egalitate de sanse atata timp cat suntem pe ultimul sau penultimul loc privind nivelul salarizarii si pensiilor. Nu putem vorbi niciodata de egalitate de sansa a romanilor in fata cetatenilor din Germania, Franta, Luxemburg, Olanda etc, care au PIB mult superior tarilor din Est. Toate aceste tari vor continua sa ramana sarace daca oamenii politici care ne conduc destinele nu vor aplica acel plan Marshall, asa cum i s-a aplicat Germaniei de dupa razboi. Cu Dumnezeu inainte. Shalom